Subscribe via RSS Feed Connect with me on LinkedIn Connect with me on Flickr

Evolutia laptop-urilor

Când spui portabilitate, în domeniul IT, te gândeşti imediat la laptopuri. Sau notebookuri, depinde cum îţi place să le spui. Unii şi le cumpără pentru că au cu adevărat nevoie de ele. Alţii doar pentru că aşa e trend-ul . Acum la modă e ca în orice emisiune TV, talkshow, ştiri sau de sport, prezentatorul sau realizatorul să aibă cu el şi un notebook. Nu ştiu cât îl foloseşte, dar dă bine ca element decorativ.

Însă laptopul nu a fost întotdeauna aşa portabil şi performant cum este acum. Ba chiar primele versiuni erau atât de grele şi de mari, încât puteau fi transportate cu mare dificultate. Aceasta este ironia tehnologiei: ne aduce avantaje la care nici nu ne-am fi gândit, pentru ca noi să râdem când privim în urmă la primele prototipuri.

Primul concept care s-a apropiat de ceea ce avea să devină laptopul pe care îl cunoaştem azi a fost Dynabook. Conceput de Alan Kay şi dezvoltat de Xerox PARC la începutul anilor '70, Dynabook a constituit baza de plecare a laptopurilor.

Un deceniu mai târziu şi-a făcut apariţia primul model comercial. Lansat în 1981, Osborne 1 avea la bază sistemul de operare CP/M şi era mult mai mare şi mai greu decât laptopurile moderne. Din poză, se poate observa că ecranul CRT de care beneficia era minuscul. În ciuda dimensiunilor şi a greutăţii mari, Osborne 1 a avut un impact major asupra industriei, fiind primul computer pe care oamenii îl puteau lua cu ei. Însă Osborne 1 nu funcţiona pe baterii, trebuia alimentat la priză.

Osborne 1
Osborne 1

Un alt model notabil a fost Compaq Portable, lansat în 1983. La vremea aceea, IBM Personal Comper devenea platforma standard pe piaţa PC-urilor. Compaq Portable care avea la bază MS-DOS era într-adevăr mai uşor de transportat decât Osborne 1, însă nici acesta nu funcţiona pe baterii.

1982 este anul în care Bill Moggridge, un designer industrial britanic, a lansat GRiD Compass 1101. Acesta este primul model care a beneficiat de designul de tip clamshell, în care laptopul se închide prin suprapunerea ecranului cu tastatura. GRiD Compass 1101 costa la acea vreme între 8.000$ şi 10.000$.

GRiD Compass 1101

GRiD Compass

Vremea laptopurilor cu baterii avea să vină în 1983, când Epson a început să comercializeze pe scară largă modelul HX-20 (anunţat iniţial în 1981). Acesta se alimenta cu baterii reîncărcabile nickel-cadmium şi dispunea de o tastatură cu numai 84 de taste. HX-20 avea un LCD mic, cu rezoluţie de numai 120 X 32 pixeli, 4 linii de text şi maxim 20 de caractere pe o linie.

Primul mare succes comercial din perioada de început a laptopurilor l-a constituit Kyocera Kyotronic 85, vândut la început numai în Japonia. Din portofoliul software al lui Kyocera Kyotronic 85 făceau parte un interpretator BASIC şi un editor de text (furnizate de tânăra pe atunci companie Microsoft), despre care legenda spune că însuşi Bill Gates ar fi pus umărul la scrierea codului.

Spre sfârşitul anilor '80 laptopurile erau deja populare în rândul clienţilor de business. Marea problemă la acea vreme era că prin reducerea inevitabilă a dimensiunilor, se limita şi funcţionalitatea produselor. Acesta a fost şi cazul modelului NEC UltraLite care cântărea numai 2 Kg dar stoca informaţiile pe dischetă. În 1989 şi-au făcut apariţia modelele din seria Compaq LTE, primele laptopuri care includeau harddisk.

Macintosh Portable
Macintosh Portable

1989 a fost şi anul în care Apple a intrat în scenă. Macintosh Portable a fost apreciat la acea vreme pentru calitatea ecranului şi durata de viaţă a bateriei, însă a dezamăgit prin vânzările reduse pe care le-a realizat. Apple s-a revanşat doi ani mai târziu când a lansat seria PowerBook. Laptopurile din această serie au avut marele merit de a introduce o serie de elemente ce aveau să constituie standardul domeniului: trackball-ul, touchpad-ul, designul tastaturii şi locul liber pentru odihna palmelor, placa de reţea.

PowerBookApple PowerBook

Un an important în dezvoltarea laptopurilor a fost 1995, când Microsoft a lansat sistemul de operare Windows 95. Acesta era primul sistem de operare care includea funcţii de power management. Până atunci fiecare producător avea propriul standard de optimizare a duratei de viaţă a bateriei. Windows 95 a avut meritul de a crea un standard comun, însă producătorii s-au plâns că, în acest fel, nu mai pot inova şi dezvolta noi tehnologii care să îmbunătăţească viaţa bateriei. Tot Windows 95 este răspunzător de trecerea laptopurilor pe procesoare Intel Pentium şi adoptarea unităţilor optice.

Anii '90 au însemnat creşterea popularităţii laptopurilor şi totodată scăderea treptată a preţurilor. Ultimul deceniu al celui de-al doilea mileniu a adus o serie de tehnologii ca senzorii de citire a amprentelor, îmbunătăţirea funcţiilor de conectivitate şi stocare a datelor, calitatea superioară a ecranelor pe cristale lichide, baterii cu durată de viaţă mai mare şi procesoare economice.

Nu greşim dacă spunem că ultimii ani vor fi reprezentativi pentru istoria laptopurilor. Nu putem vorbi de o revoluţie, dar pot fi menţionate anumite dotări care au schimbat perspectiva asupra portabilelor. Dacă adăugăm la aceasta faptul că vânzările de portabile au depăşit vânzările de sisteme desktop la nivel global, avem într-adevăr de-a face cu un moment important în istoria laptopurilor.

Controversatul MacBook Air poate fi considerat un punct de referinţă pentru calculatoarele portabile. Mulţi poate îşi vor aminti de el ca fiind „laptopul care a încăput într-un plic”. Foarte subţire şi uşor, ultraportabilul de la Apple include câteva tehnologii de ultimă generaţie, cum ar fi ecranul iluminat cu LED-uri şi harddisk-ul SSD.

Apple Macbook Air
Apple Macbook Air

Anul acesta va marca şi introducerea primului procesor quad-core construit special pentru laptop-uri. Intel Core 2 Extreme QX9300 îşi va face apariţia în trimestrul trei şi nu ne-am mira să-l vedem integrat într-un laptop chiar înainte de sfârşitul anului. Nu ştiu dacă trebuie să ne grăbim să numim tendinţă dimensiunile atipice ale noilor Gemstone de la Acer. Producătorul a trecut de la formatul wide 16:10 consacrat la formatul 16:9 specific rezoluţiilor HD 720p şi 1080p. În consecinţă, noile dimensiuni ale diagonalei ecranului sunt de 16” şi 18”.

Acer Aspire 8920G
Acer Aspire 8920G

De pe scena actuală nu pot să lipsească şi „monştri” precum Alienware Area-51 m15x care dispune de procesor Intel Core 2 Extreme X9000, 4 GB RAM şi placă video Nvidia GeForce 8800M GTX. O astfel de configuraţie poate depăşi 5.000$, o sumă care se adresează doar celor care doresc performanţă mobilă extremă.

Alienware Area-51 m15x
Alienware Area-51 m15x

Este interesant de urmărit ce ne va rezerva în viitor dinamicul domeniul al laptopurilor. La capitolul portabilitate nu cred că mai pot fi aduse multe imbunătăţiri. Performanţa şi durata de viaţă a bateriilor sunt domeniile pe care producătorii ar trebui să se concentreze. Scăderea preţurilor este inevitabilă, ca în orice segment IT, în timp ce extinderea Internetului wireless nu poate avea decât un rol pozitiv în popularizarea laptopurilor.

Va fi, de asemenea, interesant de urmărit evoluţia laptopurilor ieftine care par să invadeze piaţa în ultima vreme. Şi mai ales ce impact vor avea acestea asupra vânzărilor laptopurilor normale.

zp8497586rq
zp8497586rq

Category: Stiri IT & tehnologie, Uncategorized

About the Author: Madd Electronics Timisoara - Magazin Strada Socrate Nr. 2

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.