Cum achizitionezi un calculator pentru gaming?
Achiziționarea unui computer poate fi un proces destul de lung și de obositor, ca să nu mai spunem și costisitor.
În cazul unui sistem desktop destinația acestuia este importantă, mai importantă probabil decât design-ul componentelor sau al carcasei. De multe ori lupta interioară a utilizatorului se dă între procesorul pe care trebuie să îl aleagă, iar această luptă este și mai puternică în cazul celor care acesta doreşte să se și joace pe sistemul de îl va achiziţiona.
Intel vs AMD
În prezent, singurii producători de procesoare pentru PC-uri și laptop-uri sunt Intel și AMD.
Procesoarele Intel
Dacă urmăriți performanța, înaintea tuturor altor elemente, și vă permiteți desigur, atunci procesoarele Intel sunt o alegere foarte bună.
Așa cum o arată mai toate benchmark-urile, procesoarele Intel pe segmentul de mainstream și high-end, sunt mai puternice decât cele de la AMD. Diferența poate fi și aici marginală, și poate fi desigur și mai puțin semnificativă dacă intenționați să overclockați acest procesor.
Pentru procesoarele Intel va trebui să scoateți totuşi din buzunar ceva mai mult. Seria Core i5 Skylake (cea mai recentă generaţie în prezent) are un pret de pornire de circa 950 RON, dar vei gasi generatiile mai vechi incepand de la 850 lei. De acolo, desigur, ”sky is the limit”. Pentru varianta high-end sau enthusiast procesorul poate ajunge și la 1000 de Euro.
Overclocking
Majoritatea procesoarelor au o frecvență de lucru fixă, la un nivel la care producătorul se asigură că vor rămâne suficient de stabile pentru a performa în cel mai optim mod posibil. Atât AMD cât și Intel au procesoare ce pot fi overclockate.
Seria de la AMD se numește Black Edition iar Intel a pus în coada notației acestor procesoare litera ”K”. Astfel, dacă achiziționați un procesor care nu este Black Edition sau nu are un K în coadă, probabil veți putea ridica frecvența acestuia cu 100 MHz. Dacă este un procesor deblocat, atunci limitele sunt mult mai sus. Atenție mare însă la ce sistem de răcire folosiți. Este foarte important pentru stabilitatea procesorului.
Procesoarele AMD sunt însă ceva mai flexibile din acest punct de vedere. Există multe cazuri în care frecvența poate fi ridicată și cu 20-25 de procente pe un procesor fără notația Black Edition. Depinde însă de cip, iar aici este la noroc. Procesul de fabricație decide care din cipuri sunt cele mai pretabile la overclocking, iar șansele să achiziționați unul din cipurile bune sunt 50-50.
Procesorul Grafic Integrat
În mod normal, pentru gaming, nu este recomandată folosirea procesorului grafic integrat. Acesta are un scop, și anume acela de a afișa imaginea pe ecran, efectele 3D ale sistemului de operare, și eventual ceva jocuri la rezoluție mică și cu puține detalii.
Eficiența GPU-ului
În alegerea procesorului pentru gaming mai trebuie să ținem cont și de un al element, eficiența GPU-ului sau a plăcii grafice, care este dependentă de performanța procesorului.
Desigur, și aici se aplică aceeași regulă, cu cât este mai performant procesorul, și implicit și mai scump, cu atât placa grafică se va comporta și ea mai bine. Ținând cont de acest element evităm situațiile de genul ”bottleneck”, unde informația dată o placă grafică nu este suficient de rapid procesată de CPU. Și aici, Intel se descurcă ceva mai bine.
De asemenea, dacă intenționați să instalați mai mult de o placă grafică în sistem, pe varianta SLI sau CrossfireX, este bine să vă documentați dacă procesorul poate suporta stream-ul de informație de la aceste două plăci grafice.
Fiecare sistem și utilizator are cerințe diferite și bugete diferite. Procesoarele AMD sunt în general bune pentru cei care au un buget mai redus, oferind o performanță superioară pentru cipuri de 700 RON sau mai putin. CPU-urile Intel Core i5 sau Core i7 sunt probabil o alegere mai bună, dacă aveți un buget ceva mai lejer.
Category: Cum sa...know-how