Subscribe via RSS Feed Connect with me on LinkedIn Connect with me on Flickr

Bicicleta de la Apple

Vehiculul poate comunica cu utilizatorii şi cu alte biciclete dintr-un grup prin intermediul unui iPod sau iPhone. Compania Apple vrea să breveteze o bicicletă care va putea furniza cicliştilor informaţii despre traseu, viteză sau frecvenţa cardiacă.

Bicicleta viitorului, care nu are încă un nume şi ­este în stadiu de schiţă, are pe ghidon mufe speciale pentru cuplarea unui iPod sau iPhone. Documentele depuse pentru obţinerea brevetului arată că Apple vrea să permită utilizatorilor acestei biciclete să facă schimb de informaţii despre trafic sau rute prin conexiune 3G la internet, scrie „The Daily Mail”.
Mulţi dintre cicliştii profesionişti folosesc deja sisteme similare, dar pentru cei care utilizează bicicleta pentru a merge la serviciu sau doar pentru plimbare este o cheltuială care nu se justifică. Mai mult, sistemele disponibile pe piaţă furnizează, de regulă, informaţii despre distanţă, timp şi viteză la finalul unei curse.

Rute, viteză, altitudine
Apple îşi propune să ofere mult mai multe informaţii în timp real, iar pentru a realiza acest lucru va corela o serie de senzori montaţi pe bicicletă cu un iPhone sau cu un iPod. Utilizatorii vor avea acces la hărţi, în caz că se rătăcesc, iar cu ajutorul ­iPhone-ului vor putea măsura înălţimea săriturilor în aer, funcţie utilă în special celor care folosesc biciclete BMX, de teren.

Aceştia vor putea urmări pe ecranul telefonului şi viteza cu care se deplasează, distanţa parcursă, altitudinea, înclinarea terenului, bătăile inimii, viteza vântului, ruta sau ritmul în care pedalează. De asemenea, va exista posibilitatea folosirii comenzilor vocale pentru anumite funcţii ale bicicletei, cum ar fi schimbarea vitezelor.

Publicată pe un blog Schiţa proiectului, care nu include şi o dată de lansare, a fost publicată de site-ul Patentlyapple.com, un blog care monitorizează brevetele cerute de companie. Mai mulţi bloggeri au speculat că utilizatorii bicicletelor ar putea folosi comenzi vocale cu ajutorul unui microfon montat în casca de protecţie sau că Apple va adapta difuzorul iPhone şi-i va amplifica volumul.

Comunicare între vehicule
Potrivit site-ului Patentlyapple.com, principala noutate a brevetului cerut de Apple este folosirea unui iPod sau iPhone pentru a face schimb de informaţii cu alţi ciclişti dintr-un grup, cum ar fi viteza şi distanţa parcursă de fiecare. Blogul sugerează că aceeaşi tehnologie ar putea fi folosită şi de utilizatorii altor mijloace de transport, de la cai la maşini şi motociclete, pentru a comunica între ei.

Vezi mai multe detalii despre acest proiect proiect pe site-ul Patently Apple.

http://www.youtube.com/watch?v=36c7mZQXOPk

zp8497586rq

Tags: , , , , , , , , , ,

Category: Stiri IT & tehnologie

About the Author: Madd Electronics Iasi - Magazin Strada Pacurari Nr.142

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.